25 de întrebări despre viitorul României – EY

Astăzi am fost invitat de EY România la evenimentul aniversar a 25 de ani de activitate în România, prilej cu care au lansat campania ”25 de întrebări pentru viitorul României!’‘. Așadar, vă invit să trimiteți întrebările voastre pe site-ul 25deintrebari.ro, EY va alege cele mai bune 25 dintre ele și va răspunde prin studii, analize și cercetări pe România.

Discuția s-a desfășurat în 2 paneluri, primul despre trecut, ultimii 25 de ani și cel de-al 2-lea despre viitor, următorii 25 de ani.

În primul panel printre invitați s-au numărat: Steven van Groningen – Președinte Raiffeisen Bank, Cătălin Stancu – Director General Electrica SA, Mihai Marcu – Președinte MedLife,  Cătălin Păuna – Senior Economist Banca Mondială și Daniel Dines – CEO UiPath

 

În cel de-al 2-lea panel m-am bucurat să particip alături de Ionuț Budișteanu, Inginer & Inventator, Alex Gavril; Managing Partner Promocrat, Elena Calistru – Președinte Funky Citizens și Roxana Prisăcaru – Manager Departament Forensic Technology & Discovery Services EYRomânia. Moderatori la ambele paneluri au fost Cristian Hostiuc, Director Editorial Ziarul Financiar și Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Steven van Groningen se referea la ambiție ca soluție principală la foarte multe probleme, dar cred ca mai este un pas înainte de ambitie și anume încrederea. Lipsa încrederii însă are consecinte negative mult mai mari și cred că este principala problemă a românilor, deoarece generează un sentiment de inferioritate, oameni care nu sunt ambițioși și practic plafonează potențialul de dezvoltare. În mod ironic s-a discutat și de potențialul pe care România îl are din multe puncte de vedere, de la creativitate, accesul la resurse și amplasarea geopolitică, așa că dacă am avea încredere în noi, nu doar ne-ar fi mai bine, ci ne-ar fi mult mai bine.

Ce putem face pentru a avea mai multă încredere in noi si in alții?

Problema cu încrederea vine din sistemul educațional românesc, care este neperformant: ‘stai în banca ta’, ‘fă cum ți-am spus eu’, ‘eu vorbesc, tu asculți’, ‘4, stai jos’, ‘așteaptă-ți rândul’, etc, din educația pe care o primim în familie: ‘fii ascultător’, ‘ia note mar’, ‘ai luat notă mai mică ca Ionel și ionel face si pian/x/y/etc’, ‘du-te la facultate, de asta ești student’, ‘angajează-te și mulțumește-ți șeful ca să avansezi/nu fi dat afară ca ai/vei avea familie’, etc, cât și din din mediul profesional care nu generează o mentalitatea de a fi mai bun, a-ți dori mai mult, ci mai degrabă de a-ți face treaba și a nu pune întrebări.

Ce putem face este ca la nivelul comunității să inițiem programe, inițiative, să facem oamenii să lucreze împreună de mici, companiile, organizațiile și ONG-uri să crească în ambiție, obiective și în număr de oameni, sistemul educațional și familia să lase măcar copiii să viseze, să își dorească mai multe, să riște și să învețe din greșeli. Cred că rezolvările trebuie să vină din fiecare direcție sau măcar de la noi, de la fiecare.

In următorii 25 de ani as vrea sa avem mai multă încredere in noi și in alții, sa fim mai bine educați, mai responsabili și să promovăm egalitatea de sexe, să fim mai ambițioși, mai creativi și să renunțăm la complexul de inferioritate, iar pentru acest lucru avem nevoie de modele care să prezinte povestea de succes într-un mod sincer, nu arogant, cu tot cu plusuri, minusuri, munca și sacrificiile din spate.

Ignoranța este principala capcană în care am căzut și din care nu am ieșit încă

  • Noi nu am avut niciun fel de prioritate mult timp și acum se vorbește mult mai mult despre asta, despre priorități strategice și am cam învățat asta. Capcana în care cădem noi este că vedem prioritățile strategice ca fiind singurele priorități, ignorând restul. Am declarat IT-ul ca prioritate, am uitat complet de învățâmăntul profesional, am declarat fotbalul ca sport național, am uitat complet de celelalte.
  • În al 2-lea rând noi vedem doar problemele care se întâmplă repede și care sunt evidente, dar nu vedem problemele care se agravează în timp și explodează la un moment dat datorită obiceiului nostru de a băga gunoiul sub preș sperând că nu se va întâmpla nimic grav . Așa s-a întâmplat cu toate crizele financiare și nu am învățat nimic, se va întâmpla cu criza sustenabilității, când în casă este prea cald, cumpărăm un aer condiționat, când planeta va fi prea fierbinte și nu vom mai avea mâncare va fi prea târziu și nu știm ce să facem.
  • Altă problemă este că nu avem răbdare cu rezolvări de durată. Dacă se arde un bec și soluția durează puțin și ne-o putem asuma ca victorie este excelent. Dacă vorbim de schimbări ce durează 25-50+ ani plus nu ne băgăm. Mi s-a spus foarte des că schimbare X sau Y o să dureze 20 de ani, de ce facem asta și mereu răspund că o schimbare durează 25 de ani de când o începi. Da, este nasol, s-ar putea să nu iasă, să pierzi timp, energie și bani și nimeni să nu își aducă aminte de tine, dar aici începe o altă discuție despre principii și valori.
  • Nu înțelegem interdependența și efectele colaterale sau îndepărtate, nici ca impact, nici ca timp. Dacă mergem cu mașina intens ne dăm seama că o să fim mai scump (dar poate ne permitem), o să generăm și stăm în trafic (dar poate avem timp) și o să poluăm ceva, dar alții poluează mai mult oricum, să reducă ei. Nu ne gândim că dacă poluăm și generăm gaze cu efect de seră planeta se încălzește, temperatura crește, ghețarii se topesc, iar gheața nu va mai reflecta căldura, iar planeta va deveni practic un asfalt care se va încălzi, iar în acel moment temperatura va crește exponențial. Temperatura medie acum este aproximativ 15’C, o creștere de 3’C va duce planeta într-o zonă critică, iar o parte din calculele actuale spun că păstrând ritmul acesta, în 2036-2050 vom atinge această limită.

Lumea progresează, România progresează și românii progresează, dar…

Cred că este important să sărbătorim succesele, să le facem cunoscute și asta ne va da încredere ce va duce la ambiție și de aici progres, bună-stare și fericire. Este critic însă să nu rămânem în bula noastră, în echo chamber, atunci când sărbătorim faptul că în 1992 salariul mediu era 48USD și în 2017 este 770 USD (o creștere excelentă) să nu uităm că tot în 2017 sunt încă mulți oameni care trăiesc cu sub 48 de USD, că 33% din locuințele din România au toaleta în curte și că 42% din elevii români sunt analfabeți funcționali. Trebuie să ne uităm la alte țări, atât în prezent, cât și în istorie și să vedem ce probleme sistemice generează inegalitatea într-o societate, iar România are cea mai mare viteză de creștere a inegalității din Europa, dar așa cum spuneam și mai devreme, nu este o problemă evidentă așa cum nu este nici egalitatea de sexe. Noi nu observăm ce nu este evident.

Se discută foarte mult în România despre ”brain drain”, despre pierderea talentelor, despre faptul că din România au imigrat în ultimii anii mai mulți români decât sirieni, asta fiind desigur o problemă extraordinar de mare. În loc să ne concentrăm atenția pe problema inițială și rezolvarea soluție, iar ‘cum să aducem românii înapoi în România’ mi se pare că este o abordare discriminatorie. Ar trebuie să ne gândim cum facem din România o țară în care merg lucrurile, o țară bazată pe meritocrație, să reducem birocrația și să reducem fiscalizarea excesivă, să creem o țară în care să ne placă să trăim și din care nu vrem să plecăm. Atunci tinerii se vor întoarce singuri și vor fi fericiți aici.

Apreciez din tot sufletul campania EY pentru că redirecționează atenția către importanța întrebărilor și acesta este iarăși un lucru pe care noi nu știm să îl facem pentru că nu avem antrenament. În toată experiența noastră educațională, din clasa 1 și până la facultate, noi suntem cei întrebați, nu cei care întrebează. Învățăm doar să răspundem, nu să și întrebăm, iar în absența întrebărilor suntem pierduți și nu suntem în stare să ne creem propria noastră lume, ci rămânem dependenți de alții, de cei care știu să pună întrebări. Well done, EY România și Positive Communication!

Spune-ti parerea