Curs de Sustenabilitate la Cluj

Astăzi, sâmbătă, am vorbit la Cluj Napoca cu tovarășul Claudiu la cursul postuniversitar ”Meeting of Energy Professionals Skills” unde am vorbit cu 62 de arhitecți, ingineri, tineri, lectori și profesori universitari despre NZEB, cât și despre proiectul, experiența și casa EFdeN.

Am Cum am ajuns să proiectăm și să construim cea mai sustenabilă locuință din lume, ce echipamente am ales și ce soluții sustenabile am folosit, care au fost provocările, cum o echipă ‘ne-experiementată’ de tineri a reușit să plece de la 0 și să ajungă atât de departe.

Este important să conștientizăm problemele sustenabilității cu care se confruntă planeta, ce putem noi să facem, faptul că niște ‘simplu’ studenți, fără experiență, pot schimba multe lucruri, dacă își doresc cu adevărat asta.

80% din timp îl petrecem în clădiri, 50% din timp în locuințe, la nivelul UE 40% din consumul de energie și 36% din emisiile de CO2 sunt generate de clădiri. Este important să avem clădiri verzi, mai bune, sănătoase, confortabile și sigure, eficiente energetic, prietenoase cu mediul, cu energie înglobată redusă, o Tesla în lumea construcțiilor. Nu este simplu, este un drum complex, dar

Spune-ti parerea